Doi soți au MURIT în aceeași zi, la opt ore distanță, după o căsnicie care a durat 60 de ani. „Erau de nedespărțit. Au fost o familie încă de mici”

Doi soți au MURIT în aceeași zi, la opt ore distanță, după o căsnicie care a durat 60 de ani. „Erau de nedespărțit. Au fost o familie încă de mici”
Laura Traghetti și Rino Marini / Sursa foto: Il Piccolo
Publicat: 30/05/2023, 10:53
Actualizat: 30/05/2023, 11:58

Rino Marini (92 de ani” și Laura Traghetti (89 de ani) se cunoșteau din copilărie. Mai întâi vecini, apoi prieteni, legătura dintre cei doi s-a transformat în iubire. După o viață trăită împreună și un mariaj de 60 de ani, cei doi au murit în aceeași zi, la doua câteva ore distanță unul față de celălalt.

Rino și Laura au murit la distanță de opt ore, în aceeași secție, cea de medicină internă a spitalului din Udine, Italia. Cei doi au început să se simtă rău în luna decembrie, iar la un moment dat ambii au fost spitalizați. Inima Laurei a încetat să mai bată marți, la ora 21:00, iar cea a lui Rino, a doua zi, în zori, la 05:00.

Rino, cel mai mic dintre cinci frați, medic veterinar, a lucrat pentru Institutul Zooprofilactic Experimental din Veneția. A ocupat și postul de consilier comunal pe probleme de sănătate la Primăria din Tavagnacco. Laura, casnică, era foarte apreciată în comunitate. Erau amândoi figuri reprezentative în Feletto Umberto.

Cei doi soți, mereu unul lângă celălalt, întotdeauna gata să se sprijine reciproc, au lăsat în urmă o amintire înduioșătoare, relatează publicația Il Piccolo.

Înmormântați în aceeași zi. „Acum sunt din nou împreună, unul lângă celălalt”

„Erau de nedespărțit. Pentru noi au fost ca Sandra și Raimondo (un cuplu faimos de la televiziunea italiană – n.red.). Se cunoșteau dintotdeauna, de când erau copii. Fratele mamei mele a fost cel mai bun prieten al tatălui meu, pe scurt, au fost o familie încă de când erau mici. Părinții noștri, care s-au căsătorit pe 26 iulie 1962, au fost foarte iubiți și cunoscuți în localitate. Două personaje puternice postbelice, care s-au susținut mereu reciproc”, au transmis copiii cuplului.

„Pentru noi”, continuă sursa citată, „faptul că i-am pierdut pe amândoi la distanță de câteva ore reprezintă o mare durere, dar suntem consolați să știm că acum sunt din nou împreună, unul lângă celălalt”.

Tot împreună vor fi întâmpinați de întreaga comunitate pe ultimul lor drum. Cei doi vor fi înmormântați în aceeași zi, la biserica din localitatea în care au trăit.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce scrisul de mână este mai bun pentru memorie?
×